Despre Autor

Mă numesc Alexandru Florin, m-am născut la 28 iulie 1970 în Constanța și locuiesc în mun. Constanța, județul Constanța.

Misterele prind viață în fiecare pagină.

COLLOMBO

Introducere​

Am absolvit cursurile școlii generale în Medgidia și Constanța, iar anii de liceu i-am parcurs în Constanța, la Liceul C.F.R.

Am absolvit cursurile școlii generale în Medgidia și Constanța, iar anii de liceu i-am parcurs în Constanța, la Liceul C.F.R.

De la terminarea liceului am lucrat ca electrician în diverse locații, iar din februarie 1995 am intrat în rândurile Poliției Transporturi Maritime. În 2009 am absolvit Facultatea de Drept și Administrație publică, secțiunea Drept.

Sunt căsătorit cu o frumoasă dobrogeancă, Luminița, fiind împreună de peste 32 de ani.

Mi-am desfășurat activitatea în Portul Constanța, Serviciul de Poliție Transporturi Maritime, în funcțiile de agent și de dispecer, având, de peste 29 de ani, ca a doua parteneră de viață, marea.

Am scris 7 romane ale genului polițist (ce altceva putem să scriu?), plus alte povestiri și poezioare, am ieşit la pensie la sfârşitul anului trecut cu gradul de agent şef principal (chestor de agenţi, cum se mai spune în breasla noastră) şi, după 29 de ani de restricții în sistemul Internelor, am ales să-mi deschid o firmuliţă (Întreprindere Individuală), ce are ca obiect de activitate vânzare carte polițistă by Florin Alexandru Collombo.

Și fiindcă am adus vorba de pseudonim, acesta a survenit ca urmare a faptului că am rămas fascinat de celebrul locotenent american Columbo, un personaj formidabil în arta descifrării ițelor încurcate ale crimelor, nume pe care mi l-am atras prin prisma comportamentului meu de anchetator, încă din primii ani de poliție.

10K+

CARTI VANDUTE

7

CARTI

4

PREMII

Romanele Politiste

Romanele din seria „COMPANIA DETECTIVILOR” au ca protagoniști detectivi din Constanța care sunt fi nevoiți să descâlcească ițele întunecate ale răufăcătorilor, pentru a reuși să scoată adevărul la lumină. Subiectele atacă ficțiunea, dar grosul inspirației detectivistice vine din munca depusă de-a lungul acestor ani în Poliția Transporturi Maritime. Cu toate acestea, am căutat să aduc în evidență acțiuni inedite în frumoasa latură a romanului polițist.

CARIERA

Am debutat în Cenaclul literar Mihail Sadoveanu din Constanţa, cu romanul Arua, pentru care am primit premiul de debut „GEO VLAD” la data de 15.02.2018.
Cu acelaşi roman am participat în Japonia la festivalul The International Contest „Art &Life”, desfăşurat în vara anului 2018, pentru care am primit Marele Premiu „Dragonul de platină” la secţiunea roman poliţist.
Din noiembrie 2017 am devenit membru al Clubului Umoriştilor Constănţeni, în cadrul căruia apar cu texte umoristice în volumele colective Containerul cu umor, Vaporul cu umor şi Fabrica de umor.
Figurez cu texte de proză poliţistă în antologia literară „Ofrandă zeului har”, apărută la PPC Publishing Londra, 2018.
În anul 2021 am obținut premiul de excelență din partea Asociației Internațională a Polițiștilor, Secția Română, la secțiunea „Cultură”.
În anul 2023 am obținut premiul 2 la Festivalul internațional de umor Mărul de Aur, desfășurat la Bistrița, pentru romanul umoristic Detectivul Hogeac și enigmele broaștelor.
Am primit referinţe critice în mai multe reviste apărute sub egida Uniunii Scriitorilor din România, cum ar fi: Convorbiri literare, Luceafărul de Dimineață, ExPonto, Revista Nouă, Neuma, Pro Saeculum, Litere și altele.

2014

„ARUA”

„Un polițist criminalist întâlnește, în timp,  foarte multe cazuri ciudate, unele mai deosebite decât altele. Haralamb Gripină, fondatorul Companiei detectivilor, s-a intersectat cu situații de un dramatism aparte, periculoase, cu un deznodământ neprevăzut, nu de puține ori trecând prin focul patimilor pentru a duce la bun sfârșit misiunea încredințată. A demontat, cât s-a putut, orice mașinărie destinată a ocoli legea, s-a intersectat cu toate „invențiile” folosite de răufăcători în scopul comiterii infracțiunilor, dar iată că viața avea să-i mai ofere o încercare: o ciudățenie cu rădăcini în laboratoarele celui de Al Doilea Război Mondial. Așezată lângă alte două laturi, numite otravă și cuțite, formează un triunghi întunecat care, odată reîntregit, erupe din trecutul îndepărtat pentru a cerne noi umbre ale morții. Și de aici înainte…”

2016

„AVEREA PREOTULUI COREEAN”

”Un petic de hârtie, pe care s-a așternut o profeție cu o vechime considerabilă, ajunge în posesia soției unui luptător anticomunist. Femeia, care va naște doi băieți, își va găsi sfârșitul în ghearele unui tiran, însă unul dintre fiii săi va trăi cu speranța că va reuși, într-o zi, să-și răzbune mama și fratele mai mic. Pentru aceasta, după ce va pleca din mănăstirea în care purta de grijă unui călugăr torturat de către oameni fără inimă, cu ani în urmă, pentru a divulga date despre bogățiile unui haiduc, va deveni detectiv particular. Doar așa, după o documentare la sânge despre asasinul mamei sale, va reuși să se apropie de bârlogul acestuia, așteptând clipa propice de a face dreptate. Fiind un lup singuratic, va avea o misiune extrem de dificilă, însă intersectarea accidentală cu echipa Companiei detectivilor, care luase urma averii preotului coreean, îi va deschide noi orizonturi. Folosindu-se de existența unui mit și acționând tot timpul sub acoperire, detectivii vor ajunge, în final, față în față cu inamicul comun. Cum se va încheia?”

2018

„ARTIZANUL PĂCATELOR”

„După „ARUA” şi „AVEREA PREOTULUI COREEAN”, Seria „Compania Detectivilor” continuă cu un nou roman, ce poartă titlul „ARTIZANUL PĂCATELOR”, în care autorul aduce în faţa cititorilor un alt caz teribil ce va face obiectul acţiunii eroilor detectivi. Constrânşi de necesitatea identificării personajului malefic ascuns în umbră, ale cărui „braţe” aştern moarte şi teroare pentru îndeplinirea unui plan diabolic, detectivii vor trece prin momente de neimaginat, care vor ridica suspansul, misterul şi aventura la cele mai înalte cote.
Oamenii legii vor fi supuși unor cazne greu de bănuit, vor suferi, vor contempla tablouri sinistre, sau chiar vor fi înconjurați de suspiciuni, trecutul se va coborî cu voaluri de diferite nuanțe peste inimile lor, însă spiritul de echipă va avea cel mai greu cuvânt de spus, fiind imposibil de destrămat de partea întunecată.”

2020

„ARCA ȘERPILOR”

„Sunt atât de multe întruchipări ale răului ființei umane în roman, încât ai impresia, atunci când parcurgi scrierea, că te apasă o stare de încordare mistică. Nu reușești să o descifrezi de la început, apoi, când deja ești prins în vâltoarea evenimentelor, te gândești că ieșirea spre adevăr se micșorează, în loc să creeze spațiul necesar luminii. Detectivii înșiși, oameni cu experiență vastă, se văd coordonați spre centrul întunericului, deși vâslesc pe negura cazului pentru a atinge țărmul succesului, fiind captivi strânsorii reptilelor umane. Până când își vor da seama că și sângele rece își poate construi propria arcă, a șerpilor, vor fi nevoiți să învețe să se târască printre cei ce o populează.”

2024

„AVANGARDA CĂPETENIEI HÂDE”

„Pentru a-și îndeplini dorințele bolnave, un individ cu suflet păcătos apelează la o veche cunoștință, cu aceleași trăsături, dar cu rol de subaltern. Ordinul? Punctarea unui grup de oameni vulnerabili, care să răspundă cu repeziciune la ochiul dracului. În acest sens, o momeală mai atrăgătoare decât un testament nu poate fi decât oportună. Ținând cont că oricine poate avea șanse să se îmbogățească rapid, cei aleși pe sprânceană vor acționa sub impulsul unei răfuieli cu trecutul lor abuzat, suferind, pierdut de fericirea unui trai liniștit și luminos. Prinși în iureșul unei competiții mortale, aleșii vor recurge la orice mijloace pentru a câștiga întrecerea. Iar deasupra tuturor, precum un rege întunecat, tronează căpetenia, chipul hâd al răzbunării acerbe.
În tumultul marilor orașe dobrogene sau prin aparenta liniște a pădurii din Slava Rusă, goana după aur va cunoaște același ritm infernal. 
Cum vor gestiona detectivii acest ultim caz din istoria existenței lor, veți afla citind o poveste tulburătoare, aparte, puternică.”

2021

„DETECTIVUL HOGEAC ȘI EXHIBIȚIONISTUL”

„Printre romanele seriei „Compania detectivilor”, pe care am realizat-o ca urmare a cunoştinţelor acumulate în activitatea de poliţist, am optat să rămân în sfera misterelor şi a acţiunii, însă am schimbat macazul către linia umorisctică şi vin cu viteză, în întâmpinarea cititorului, cu un roman inedit, intitulat „Detectivul Hogeac şi exhibiţionistul” în care se regăseşte o cantitate impresionantă de motive care stârnesc hohote de râs şi face ca oricât de abătut ar fi cineva, să se întoarcă numaidecât la o stare de bună dispoziţie în exces! Un roman care păstrează ideea anchetelor poliţieneşti şi detectivistice, în care eroul principal, un prea împătimit al sexului frumos (gurile rele spun că aş fi eu!), se trezeşte angrenat în identificarea şi capturarea unui răufăcător expert în… exhibiţii!”

2023

„DETECTIVUL HOGEAC ȘI ENIGMELE BROAȘTELOR”

„Ai  visat broaște? Dacă răspunsul este afirmativ, iată ce te poate aștepta, mai ales dacă îți plac aventurile detectivistice. Găsești tâlcul visului în paginile celui de al doilea volum care îl are erou pe minunatul detectiv Florance Bebe Hogeac. Însă până la capătul descifrării visului, pișicherul ăsta va fi nevoit să se strecoare printre nenumărate enigme, toate încărcate de haz nebun, situații amețitoare și personaje dubioase. Dar cel mai interesant aspect îl reprezintă interdicția detectivului de a obține avantaje în goana după rezolvarea cazului său fără să mai poată avea acces la… așternut străin de patul conjugal. Cum se va descurca? Vă las să vă delectați citindu-i… chinurile.”

Shopping Cart